Tag: nesimțit (page 1 of 3)

Spam ilar de la Goprint

Spam-ul de la Goprint e nasol în prima parte, dar se termină excelent:

Ne cerem scuze daca mesajul acesta a ajuns la dvs. printr-o eroare si va rugam sa ne anuntati cat mai curand dand un raspuns acestui mail. Prezentul mesaj de posta electronica (e-mail) precum si documentele care il insotesc constituie o informatie confidentiala. Mesajul se adreseaza numai persoanei fizice sau juridice mentionata ca destinatara, precum si altor persoane autorizate sa-l primeasca. In cazul in care nu sunteti destinatarul vizat, va notificam prin prezenta ca dezvaluirea, copierea, distribuirea sau initierea unor actiuni pe baza prezentei informatii sunt strict interzise si atrag dupa sine raspunderea civila si penala.

Ia auzi, răspundere civilă şi penală. În baza cărei legi păpuşel ? (când am sunat-o pe păpuşică s-o întreb de unde are adresa mea de email, a sărit repede că nu e ea, “colegul meu s-a ocupat“).

Continue reading

Banca Transilvania e jalnică!

Scriam acum câteva zile despre cum are grijă Banca Transilvania să nu-ți aducă aminte că ți-a expirat cardul. (e de-a dreptul ilar cum un magazin de pantofi îi trimite soției mele SMS-uri la fiecare promoție și ditamai banca nu e în stare să trimită un e-mail de atenționare că-ți expiră cardul).

Nu despre asta e vorba însă, ci despre o cu totul altfel de nesimțire.

Așadar, mi-a expirat cardul și m-am dus — ca orice om normal și funcționând după logica euclidiană — la agenția unde mi-am făcut contul și de unde am primit cardul.
– Nu e bine! Trebuie să mergeți la SUCURSALĂ, că numai acolo se dau cardurile!
Asta era vineri seara, chiar înainte de închidere.

Bun, mi-am zis, las’ că mă duc mâine dimineață și după aia spăl și mașina. Dacă nu m-au anunțat că mi-a expirat cardul, de ce nu m-ar și purta nițel pe drumuri ? Așa că m-am dus sâmbătă dimineața la SUCURSALĂ.
Aici, nesimțire cât casa:
– Domnu’, nu e nimeni la Carduri, așteptați degeaba!
– Doamnă, adică după ce că nu m-ați anunțat că mi-a expirat cardul am venit și degeaba ?
Unde scrie că lucrează doar o parte din angajați ?
– Păi nu e nimeni, cardurile sunt la ei în seif … nu știu, veniți luni...

Sunt curios ce-ar zice directoarea de sucursală dacă – Doamne Ferește – ar avea o apendicită acută și la Urgențe ar găsi doar un ortoped.

Euro-Team, spammeri imobiliari

Odată cu criza mondială încep să apară şi spam-urile imobiliare.
Cel de azi e cel puţin ilar: spammerul nu e doar dezvoltator imobiliar, e şi web developer!

Continue reading

Older posts

© 2017

Theme by Anders NorenUp ↑

Bear